Misiunea Arsit
Sunteti aici :: Presa » Comunicate » Comunicate de presa - 2012 » 19.11.2012 - ARSIT solicita abrogarea sistemului de TVA la incasare in forma in care a fost aprobata

19.11.2012 - ARSIT solicita abrogarea sistemului de TVA la incasare in forma in care a fost aprobata

Asociația pentru Reformarea Sistemului de Impozite și Taxe (ARSIT), membră a Taxpayers Association of Europe (Asociația Contribuabililor din Europa), cere abrogarea sistemului de TVA la încasare, sistem ale cărui norme de aplicare au fost aprobate de guvern la începutul lunii noiembrie și care ar trebui sa intre în vigoare la 1 ianuarie 2013.

ARSIT a transmis deja Ministerului Finanțelor Publice o scrisoare prin care atenționează asupra faptului că acest sistem, în modul în care a fost implementat, nu respectă principiile de neutralitate și nu aduce reduceri semnificative de costuri pentru agenții economici. Mai mult, ARSIT a menționat în această scrisoare că, pentru a reprezenta o facilitate, sistemul trebuia să fie opțional, lăsat la libera alegere a contribuabilului și nu impus. De aceea, ARSIT a solicitat publicarea rezultatelor studiilor de impact efectuate de Guvern pentru susținerea introducerii acestei măsuri.

Pâna astăzi ARSIT nu a primit nici un răspuns, în schimb Guvernul a adoptat Normele de Aplicare iar Parlamentul Legea de aprobare.

Astfel, ARSIT solicită abrogarea sistemului de TVA la încasare în forma în care a fost adoptat prin OG 15/2012, HG 1071/2012 și Legea 208/2012.

Argumentele noastre:

  1. Nu există nici un studiu de impact care să demonstreze beneficiile acestui sistem.
  2. Sistemul nu este un sistem real de TVA la încasare (întrucat dacă factura nu s-a încasat în 90 de zile, TVA tot trebuie colectat și apoi virat la stat) și nu respectă principiile de neutralitate a TVA. Astfel:
    1. Pentru contribuabilii mici are loc, practic, doar o amânare cu numai 90 de zile a momentului colectării TVA la vânzări, dar și o amânare a dreptului de deducere a TVA aferent achizițiilor până la plată
    2. Pentru contribuabilii mari are loc doar o amânare a dreptului de deducere al TVA aferentă achizițiilor până la plată

  1. Conform Directivei 2006/112/UE privind sistemul comun de TVA se permitea ca taxa să fie colectată strict la încasare, fără impunerea perioadei de 90 de zile Articolul 66 al Directivei prevede că: `Prin derogare de la articolele 63, 64 și 65, statele membre pot prevedea ca TVA să devină exigibilă, pentru anumite tranzacții sau anumite categorii de persoane impozabile, la unul din următoarele momente:[…] (b) cel târziu la momentul încasării plății. De exemplu, în Marea Britanie, sistemul de TVA la încasare presupune colectarea taxei strict la încasarea facturii, fără impunerea perioadei de 90 de zile!
  2. Conform Directivei 2010/45/UE, care intră în vigoare la 01.01.2013, schema de amânare a dreptului de deducere trebuie să fie opțională: "Art. 167a. Statele membre pot prevedea, în cadrul unui sistem opțional, ca dreptul de deducere al unei persoane impozabile a cărei TVA devine exigibilă numai în conformitate cu articolul 66 litera (b) să fie amânat până în momentul în care TVA pentru bunurile sau serviciile care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului său.`
  3. Poverile administrative suplimentare sunt mari:
    1. Adaptare softuri cu costuri mari
    2. Evidența facturilor de achiziții trebuie făcută pe tip de furnizor (aplică/nu aplică) și în cadrul furnizorului pe tip de operațiuni (cu TVA la încasare/fără TVA la încasare), în cadrul operațiunilor pe tip de încasare (cash/banca).
    3. Evidența facturilor de vânzări trebuie făcută pe tip de beneficiari: persoane juridice vs persoane fizice, persoane afiliate vs persoane neafiliate etc.
    4. Fiecare furnizor va trebui verificat (la fiecare factură) și în Registrul persoanelor care aplică TVA la încasare. Până acum deja fiecare furnizor trebuia verificat în Registrul contribuabililor inactivi și Registrul persoanelor înregistrate in scop de TVA.
    5. În cazul încasărilor în numerar prevederile sunt confuze și contradictorii. De exemplu: dacă o factură se încasează 50% în numerar și 50% prin bancă se va scrie pe ea TVA la încasare sau nu? Pentru încasările în numerar după emiterea facturilor se prevede că nu se aplică regulile normale de TVA dar nici sistemul de TVA la încasare. Și atunci ce se aplică?
    6. Reguli complicate și inechitabile în cazul reducerilor acordate. Sistemul impune întâi reducerea TVA nededus și apoi a TVA dedus.
    7. Reguli complicate de stabilire a datei încasării/plății în cazul achitării prin compensare, cesiune de creanțe, cecuri, bilete la ordin, plata în natură etc.

`Plata TVA-ului la încasare nu este un «cadou» al statului către contribuabili. Ceea ce plătesc unii contribuabili mai târziu primesc alți contribuabili, corespunzător, mai târziu. Această măsură induce însă o mare birocrație (implicit costuri suplimentare) în activitatea tuturor contribuabililor și o periculoasă distorsiune competitivă între companii`, a declarat Octavian Radu, membru fondator ARSIT.

Asociația a lansat și o petiție online prin care oricine poate vota pentru abrogarea sistemului de TVA la încasare, în forma actual. Pentru că părerea fiecăruia contează, intră pe www.arsit.org.ro și VOTEAZÄ‚ pentru aborgarea OG 15/2012, HG 1071/2012 și Legea 208/2012.

Cont membru


Nu esti membru ARSIT?

 
Multumim companiilor care lupta alaturi de noi pentru realizarea misiunii noastre
Forum
PayU


Taxpayers Association of Europe Membru al Taxpayers Association of Europe